Afacerea mea în Romania
De ce sunt capitalurile proprii atât de importante?
Astazi vom continua seria episoadelor despre capitalurile proprii: efectele cresterii capitalurilor proprii - si efectele scaderii capitalurilor proprii, scadere care poate, in cele din urma, conduce la sfarsitul afacerii. Dupa ce, in episodul anterior, am deschis subiectul capitalurilor proprii, haideti acum sa vedem ce includ capitalurile proprii. Va voi detalia cat mai mult, vor fi mai multe episoade, tocmai pentru a sublinia importanta acestui subiect, pe care il consider cel mai important din viata unei companii. Va voi explica ce inseamna fiecare dintre componentele capitalurilor proprii, astfel incat sa puteti lua decizii
Componententele capitalurilor proprii:
- Capitalul social
- Rezerva legala
- Alte rezerve
- Profitul/pierderea companiei din exercitiile financiare anterioare
Capitalul social
Cand creezi o companie, asociatii vin cu un capital social. Daca iti pui un capital social foarte mic, de 200 de lei, investesti in companie doar 200 de lei. Daca, insa, iti constitui compania cu un capital social solid, daca aduci echipamente, bunuri, ceea ce ai nevoie pentru a-ti desfasura obiectul de activitate – acest lucru inseamna ca ii dai viata de la inceput si compania porneste solid, poate sa isi inceapa, deja, activitatea – si nu sta si se chinuie mergand pe la banci, batand pe la usi pentru a solicita credite.
Daca pui numerar, cash, si incepi sa achizitionezi, este si mai bine, fiindca, daca esti deja platitor de TVA, faci o economie de 19% din valoarea capitalului social. Acest procent reprezinta valoarea TVA-ului pe care il poti deduce.
Rezerva legala
Ce inseamna rezerva legala? Aceasta iti ofera posibilitatea, conform Codului Fiscal, sa deduci 20% din capitalul social la calculul impozitului pe profit, daca esti in aceasta categorie. De exemplu, daca ai 100 000 lei profit, atunci, cand calculezi impozitul pe profit, nu il aplici pentru 20% din cei 100 000 lei. Acesti 20 000 lei nu ai dreptul sa ii ridici ca si dividende; vor ramane la dispozitia societatii ca si rezerva legala – insa ii poti folosi oricand pentru investitie.
Alte rezerve
Cea mai importanta componenta a capitalurilor proprii: alte rezerve. Vom discuta separat.
Profitul/pierderea din anii anteriori
Compania mea incepe sa produca, realizeaza profit. Sa presupunem ca in primul trimestru al anului am realizat un profit de 200 000 lei. In loc sa ii las in companie, ca sa functioneze mai departe, aleg sa ii scot, pentru ca, acum, legea imi ofera posibilitatea sa retrag dividende interimare – si scot tot profitul ca si dividende, virandu-i in contul personal. Ce se intampla in acest moment? Fenomenul este urmatorul: compania nu va mai avea cash, nu va putea sa functioneze – si va incepe sa scartaie. Foarte multi dintre actionari, luna de luna, scot bani si ii lasa pe casa – si ii consuma personal. Ce credeti ca se intampla cu aceasta companie, din care actionarii scot banii oricand au nevoie? La un moment-dat nu are cu ce sa isi mai finanteze activitatea. Care este rezultatul? Pur si simplu falimentul. Sau drumuri pe la banci, pentru a primi credite. Banca, in momentul in care analizeaza dosarul de credit, constata, de fapt, ca profitul tau este pe casa, l-ai luat si l-ai folosit in interes personal. Nu iti va oferi creditul, pentru ca nu poti sa faci dovada ca firma ta respecta principiul continuitatii si functioneaza mai departe. Si, atunci, ai de ales: ori restitui banii, te imprumuti personal din alta parte si aduci bani in companie, iar compania prinde viata, sau, pur si simplu, te resemnezi si spui „asta este, pana aici am putut sa o duc”.
Acest lucru inseamna ca nu ti-ai creat, de la inceput, o companie solida, care sa poata functiona mai departe. Deci, orice profit pe care il realizezi si il lasi in companie si nu il scoti pe dividende reprezinta de fapt viata companiei pe care o duci mai departe. Sfatul meu este ca poti incepe sa scoti din companie dupa un an - doi, dupa ce ti-ai creat deja structura, echipamentele, ai deja totul functional si pus la punct, abia atunci trebuie sa incepi sa te gandesti la dividende. Nu scoate profitul din companie imediat ce ti l-ai realizat, pentru masina de lux, casa, concedii. Aceea nu este o companie pe care o creezi pentru viitor, ci este pe termen scurt.